Lansarea canalului de Youtube al Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova

Postat 17/04/2020 in categoria Noutati

În luna februarie 2020, un grup de tineri lectori, masteranzi și studenți, coordonat de asistentul Ion Cheptene de la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, a lansat inițiativa, susținută de decanat, de a înregistra prelegerile profesorilor Facultății care au o vastă practică pedagogică, de cercetare și de viață: Ion Niculiță, Pavel Cocârlă, Ion Eremia, Anatol Petrencu, Valentin Tomuleț și alții.

Perioada de carantină care a urmat la scurt timp a introdus corecțiile sale, dar nu a stopat inițiativa respectivă, cu atât mai mult cu cât trecerea la lecțiile on-line a demonstrat necesitatea diversificării formelor de învățământ, accentul deplasându-se spre cele de la distanță, în detrimentul celor tradiționale. Totodată, a coborât vârsta de implicare in proiect a porfesorilor, generația mai tânără operând facil cu tehnologiile audio-video.

Astfel, pe 13 aprilie 2020 a avut loc lansarea în spațiul virtual a primei lecții semnate de profesorul Anatol Petrencu, cu titlul „Republica Federală Germană, 1949-2020”. Cele peste 400 de vizionări ale lecției pe canalul de Youtube și peste 900 pe Facebook timp de 48 de ore de la lansarea oficială, mult peste numărul de studenți la cursul respectiv, sunt o dovadă certă că astfel de lecții au ascultătorul lor și în afara aulelor virtuale universitare ale USM. Proiectul a continuat cu prelegerea dnei dr. Cristina Gherasim, întitulată „Statutul social-politic și economic al nobilimii basarabene între 1812-1873” și cu patru lecții ale lectorului Sorin Scutelnic cu tema „Filosofia existenței”. Lecțiile profesorilor sunt însoțite de opiniile video ale studenților cu privire la bunele practici, dar și la momentele mai complicate ale învățământului on-line.

Echipa de lucru îți propune la prima etapă înregistrarea prelegerilor apreciate de către studenți drept unele cu un grad sporit de complextitate, precum și demararea altor serii de emisiuni săptămânale. Proiectul este unul viabil  care va continua și după încheierea perioadei de carantină, urmărind obținerea în forma audio sau video a cel puțin 60% din numărul total al cursurilor Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova.

Canalul de Youtube este disponibil on-line și poate fi consultat AICI.

Imagine_Youtube_FIF_2